Caz inedit: Riști amendarea pe GDPR chiar și dacă îți pui pe casă o cameră video inactivă

Amenda camera video

Autoritatea de protecție a datelor din Spania a amendat cu 1.200 euro o persoană fizică pentru că avea instalate mai multe camere de filmat, pe casă, într-un mod necorespunzător regulilor prevăzute de Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR). Însă nu instalarea propriu-zisă a camerelor de filmat reprezintă noutatea. Fiindcă se știa, deja, inclusiv în România, că o cameră de filmat instalată pe ușa unei case, de exemplu, dacă era îndreptată către un spațiu public (o stradă, de pildă), putea fi contrară GDPR. Ce contează, cu adevărat, e că Autoritatea spaniolă a aplicat o amendă în condițiile în care camera nu era activă și, astfel, nu filma nimic.

În situația analizată de Autoritatea spaniolă, persoana amendată, deși îndreptase camera de filmat către un spațiu public, nu o folosea pentru a capta imagini propriu-zise. Camera era folosită doar pentru a le crea senzația celor care treceau pe acolo că erau filmați. Discutăm, așadar, de ceva folosit în scop preventiv.

Deși, tehnic, nu avea loc nicio prelucrare de date. Camera nu era folosită, deci imaginile cu persoanele care treceau prin fața clădirii pe care se aflau camerele nu erau prelucrate. S-a considerat, însă, că este suficient ca persoanelor care treceau pe acolo și vedeau acele camere să le fie creată senzația de supraveghere video, pentru a se simți intimidați. Prin urmare, a avut loc o încălcare a GDPR, potrivit Autorității spaniole.

În condițiile în care cineva instalează o cameră de filmat pe casa sa, persoana respectivă trebuie să respecte GDPR, dacă acea cameră filmează mai mult decât zona imediată din fața casei și ajunge să filmeze, de exemplu, trotuarul. Acest lucru nu înseamnă că instalarea unei camere, în acest fel, este interzisă, dar că trebuie respectat GDPR, care atrage după sine o serie de obligații (de informare, de asigurare a accesului persoanei filmate la datele deținute despre aceasta etc.).

Sursa: avocatnet.ro – https://www.avocatnet.ro/articol_57016/Caz-inedit-Ri%C8%99ti-amendarea-pe-GDPR-chiar-%C8%99i-dac%C4%83-i%C8%9Bi-pui-pe-cas%C4%83-o-camer%C4%83-video-inactiv%C4%83.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *