Direcția Generală de Poliție Locală Cluj-Napoca avertizată

Politia locala

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 11.12.2020 o investigație la Municipiul Cluj-Napoca, reprezentat prin Primar, pentru Direcția Generală de Poliție Locală Cluj-Napoca și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) raportat la art. 6 alin. (1) din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Investigația a fost efectuată ca urmare a primirii unei sesizări cu privire la încălcarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal de către Direcția Generală de Poliție Locală Cluj-Napoca.

S-a constatat că Direcția Generală de Poliție Locală Cluj-Napoca prelucrează date cu caracter personal prin intermediul sistemelor audio-video portabile de tip ”Body-Worn Camera”, utilizate de către polițiștii locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru înregistrarea următoarelor categorii de intervenții și acțiuni:

a) legitimarea persoanelor;

b) conducerea persoanelor la sediul poliției locale;

c) utilizarea forței și a mijloacelor din dotare;

d) efectuarea controlului coporal sau al bagajului;

e) oprirea vehiculelor;

f) constatarea infracțiunilor flagrante și a contravențiilor;

g) cele determinate de prevenirea unui pericol imminent la adresa vieții, sănătății și integrității fizice a unei persoane.

Direcția Generală de Poliție Locală Cluj-Napoca nu a putut face dovada respectării art. 6 alin. (1) din RGPD privind legalitatea prelucrării efectuate prin intermediul sistemului audio-video portabil de tip ”Body-Worn Camera”.

În consecință, s-a constatat că prelucrarea datelor cu caracter personal (imagine, voce) s-a efectuat fără îndeplinirea condițiilor de legalitate prevăzute la art. 6 alin. (1) din RGPD, sancționată cu avertisment.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *